Cadru natural

Amplasarea institutului

Institutul de Cercetari pentru Viticultura si Vinificatie (ICVV) a fost amplasat in centrul viticol Valea Calugareasca, apartinand podgoriei Dealu Mare, una dintre cele mai mari si renumite podgorii din tara (aprox. 15.000 ha), specializata in producerea vinurilor rosii de inalta calitate.

Centrul viticol Valea Calugareasca, situat in cadrul Subcarpatilor de Curbura, in zona colinelor terminale ale acestora, cuprinde plantatiile viticole situate pe versantii si colinele dealurilor subcarpatice si piemontane situate intre Cricovul Sarat, la est si paraul Bucovel, la vest. Este delimitat la nord de depresiunea intracolinara Podeni, iar la sud de Campia Romana (in zona plaiului Chitorani).

Centrul viticol include urmatoarele plaiuri: Valea Meilor, Valea Larga, Valea Nicovani, Valea Ursoii, Valea Mantei, Valea Poienii, Valea Popii, Valea Orlei, Valea Saraca si Chitorani. Este brazdat de numeroase vai de eroziune, cunoscute sub numele de: Valea Orlei, Valea Popii, Valea Saraca, Valea Mantei, Valea Poienii, Valea Nicovani si Valea Larga, orientate de la N-NE spre S-SV, fapt ce creaza conditii foarte favorabile culturii vitei-de-vie.

Din punct de vedere geografic, centrul viticol prezinta urmatoarele coordonate medii: 26009’ longitudine estica si 44058’ latitudine nordica, iar din punct de vedere teritorial-administrativ el apartine comunelor Valea Calugareasca, Bucov, Albesti Paleologu si orasului Urlati.

Ca urmare a interactiunii factorilor climatici, litologici si de relief, specifici centrului viticol Valea Calugareasca, foarte favorabili pentru cultura vitei-de-vie, produsele vitivinicole (struguri, vinuri) obtinute sunt de cea mai inalta calitate.

Cadrul natural

Ambianta ecologica oferita de interactiunea factorilor climatici, litologici si de relief, specifici centrului viticol Valea Calugareasca, este una dintre cele mai generoase din tara pentru cultura vitei-de-vie, permitand obtinerea unor produse vitivinicole (struguri, vinuri) de cea mai inalta calitate.

Relieful

Cercetarile geomorfologice intreprinse in zona au indicat faptul ca sub aspect geomorfologic centrul viticol Valea Calugareasca se afla situat in cadrul Subcarpatilor de Curbura, mai precis in zona colinelor terminale ale acestora.
In cadrul dealurilor subcarpatice din zona se separa o subunitate aparte, cunoscuta sub numele de „Dealurile Ploiestilor”, care vine in contact direct cu campia, marcand astfel limita sudica a Subcarpatilor in aceasta regiune. Ea include dealurile scunde (300-400 m altitudine) cu un relief mai domol, denumite „Dealurile Bucovelului”, care se intind intre raurile Teleajen si Cricovul Sarat si dealurile insulare de la Paulesti si Tintea.
Masivul deluros este brazdat de numeroase vai de eroziune, cunoscute sub numele de: Valea Orlei, Valea Popii, Valea Saraca, Valea Mantei, Valea Poienii, Valea Nicovani si Valea Larga. Vaile au, in general, orientarea de la N-NE spre S-SV, fapt ce creaza conditii foarte favorabile culturii vitei-de-vie, care ocupa ambii versanti. Versantii vailor sunt scurti, cu inclinari de la moderat la foarte puternic, fragmentati de mici vai de eroziune. Spre cumpana, in partea nordica a teritoriului, versantii sunt mai putin fragmentati, iar vaile se inchid formand amfiteatre. Aceasta configuratie a reliefului contribuie la protectia plantatiilor viticole de gerurile din timpul iernii, creand conditii favorabile pentru practicarea culturii neprotejate a vitei-de-vie (figura 1).

Expozitia predominanta a versantilor este cea sudica, sud-estica si sud-vestica. In general, relieful este foarte framantat, cu dese si bruste schimbari de panta. Cultura vitei-de-vie se practica, in cea mai mare parte, pe versantii a caror pante variaza intre 8 si 30% si in mai mica masura pe pante cu inclinatii mai mari de 30%. Relieful framantat si materialul parental nu prea dur (marne, luturi, argile cu intercalatii de nisipuri) au favorizat in timp dezvoltarea eroziunii torentiale, care a degradat terenul, mai ales pe pantele sudice, unde padurea a fost defrisata in favoarea culturii vitei-de-vie.

Dupa valoarea indicilor de eroziune si erozivitate, pericolul dezvoltarii procesului de eroziune in cadrul centrului viticol Valea Calugareasca se incadreaza in clasa de eroziune moderata (Dejeu L., 1984). Se observa o influenta combinata a pantei si lungimii versantului asupra procesului de eroziune, care creste in intensitate pe masura ce creste panta sau lungimea de scurgere (Mihalache L., 1969).

Datorita configuratiei pantelor si naturii stratificatiei, pe anumite plaiuri din cuprinsul centrului viticol (Valea Saraca, Valea Mantei, Valea Poenii) se intalnesc si alunecari de teren, care sunt mai accentuate in anii cu precipitatii abundente.

La contactul colinelor Bucovelului cu campia, torentii care ataca versantul sudic au imprastiat materialul transportat sub forma unor agestre ingemanate, sau suprapuse. Prin asocierea acestora a luat nastere piemontul, la o altitudine de 170-180 m, urmat de glacisul Bucovelului, cu o altitudine de 145-170 m, facandu-se astfel trecerea intre colinele subcarpatice si campie.

Geologia si litologia

Din punct de vedere geologic centrul viticol Valea Calugareasca face parte din zona subcarpatica formata prin depozitarea sedimentelor de varsta pliocena, indeosebi din levantin (argile, marne, nisipuri si pietrisuri) in depresiunea marginala a Carpatilor. Aceste depozite, au fost afectate la sfarsitul levantinului de orogeneza valaha, formandu-se anticlinale si sinclinale, copertate ulterior de depozite cuaternare formate din nisipuri si loess. In urma actiunii de eroziune patura cuaternara a fost pe alocuri indepartata, aparand la zi roci sedimentare mai vechi, respectiv argile si marne. In sectoarele joase ale centrului viticol, la est de Teleajen, este evidentiata prezenta pleistocenului mediu, argilos si chiar argilo-lutos, in timp ce la Valea Calugareasca intalnim o alternanta de pietrisuri, nisipuri, argile si mai rar marne, pe primul plan spre suprafata fiind depozitele piemontane, iar la baza cele fluvio-lacustre (Cotet P., 1976).

Din punct de vedere litologic in centrul viticol Valea Calugareasca predomina depozitele cu textura mijlocie si mai ales fina: depozite loessoide, marne, argile, depozite deluvio-coluviale si depozite aluviale.

Depozitele loessoide pleistocene, intalnite in zona de piemont si glacis, prezinta o textura luto-argiloasa si contin cu predominanta illit si montmorillonit. Marnele helvetice si sarmatiene, cu predominanta argiloase (montmorillonit si illit), care au o raspandire apreciabila in zona, se afla cantonate indeosebi pe versantii si culmile dealurilor. Pe terase si platouri predomina argilele levantine (montmorillonitice). Depozitele deluvio-coluviale, care au, in general, o textura lutoasa sau luto-argiloasa se afla prezente atat in zona dealurilor, cat si in cea de piemont si glacis. Depozitele aluviale situate in zona glacisului, in luncile raurilor, prezinta o textura variabila (de la nisip lutos, la lut argilos).

Destul de frecvent, in cadrul centrului viticol, se intalnesc succesiuni de straturi permeabile si impermeabile (alcatuite din nisipuri si argile; nisipuri, argile si marne; luturi nisipoase si argile; nisipuri si marne), care favorizeaza alunecarile de teren, in special in cazul pantelor mai mari de 15-20%. Straturile argiloase, inclinate spre baza versantilor, dau nastere in mod frecvent la alunecari, mai ales atunci cand straturile superioare sunt astfel alcatuite incat permit patrunderea apelor pana la orizontul argilos.

Solurile

Constitutia litologica foarte variata, conditiile specifice de clima si relief au generat aparitia unei mari diversitati de soluri in cuprinsul centrului viticol Valea Calugareasca. Astfel, pe depozitele loessoide pleistocene s-au format in zona cernoziomuri cambice, cernoziomuri argiloiluviale si preluvosoluri, pe marnele helvetice si sarmatiene (cu predominanta argiloasa) s-au format regosoluri, vertosoluri si pseudorendzine, argilele levantine montmorillonitice au reprezentat materialul parental al eutricambosolurilor, preluvosolurilor, al vertosolurilor si regosolurilor, iar depozitele deluviocoluviale si cele aluviale, situate in zona glacisului, in luncile raurilor, au generat aparitia coluvisolurilor si a aluviosolurilor.

Lucrarile de terasare a versantilor cu pante mai mari de 12-14%, efectuate in zona in vederea combaterii eroziunii solului, precum si cele de desfundare a terenurilor in vederea infiintarii plantatiilor viticole, au generat aparitia solurilor antropice (de diferite tipuri), soluri caracterizate printr-o bulversare a orizonturilor naturale si, in unele cazuri, chiar aducerea la zi a unor orizonturi litologice nefertile (carbonati, argile, etc.).

Sub raportul texturii, in zona se remarca o foarte mare variatie, predominanta fiind textura grea, luto-argiloasa la argilo-lutoasa (57,6%), solurile cu textura usoara (grosiera) reprezentand numai 5,5% din totalul solurilor prezente in zona. Astfel, continutul in argila (< 0,002 mm) variaza intre 46,8-56,9% la preluvosoluri; intre 25,8-56,5% la coluvisoluri; intre 16,5-60,7% la solurile antropice; intre 46,3-51,3% la eutricambosoluri si intre 47,2-61,3% la vertosoluri (Dejeu L., 1984).

Izolat, in cadrul centrului viticol, se intalnesc si sedimente nisipoase si nisipo-lutoase, aduse la zi cu ocazia terasarii si nivelarii versantilor, sedimente al caror continut in argila este cuprins intre 5-8%.

Densitatea aparenta a solului in orizontul desfundat (0-60 cm) prezinta o valoare medie (1,20-1,35 g/cm3) in cazul majoritatii solurilor, cu exceptia unor subtipuri de soluri mai argiloase (ex. coluvisol molic, antropic argiloiluvial) care pot prezenta o densitate aparenta mare (1,35-1,48 g/cm3).

In stransa legatura cu textura si densitatea aparenta, majoritatea solurilor prezinta o porozitate de aeratie mijlocie la mare, numai 8,5 % din totalul suprafetei viticole fiind ocupata de soluri cu porozitate de aeratie mica, care impiedica dezvoltarea si distribuirea pe adancime a sistemului radicular.
Valorile principalilor indici hidrofizici ai solurilor sunt variabile, fiind influentate in principal de textura solului. Astfel, coeficientul de higroscopicitate (CH) prezinta valori cuprinse intre 2,4-8,6%, coeficientul de ofilire (CO) intre 4,8-16,0%, echivalentul umiditatii (EU) intre 10,4-29,8%, iar capacitatea de camp utila (CAU) inregistreaza valori cuprinse intre 6,3-16,0% (Dejeu L., 1984).

In privinta proprietatilor chimice, putem mentiona o mare variabilitate a insusirilor de troficitate. Solurile prezente in centrul viticol Valea Calugareasca prezinta o reactie slab acida-neutra-slab alcalina, ultima categorie avand o raspandire mai mare, ca urmare a prezentei carbonatului de calciu pe profilul de sol la majoritatea solurilor din zona.

Continutul in humus este, in general, redus la mijlociu, prezentand valori ce variaza de la 0,36-0,95% in cazul solurilor antropice pseudorendzinice, la 1,23-3,15% in cazul vertosolurilor, coluvisolurilor si preluvosolurilor. Cu continutul in humus se coreleaza si continutul in azot total, care variaza in limite largi, fiind cuprins intre 0,051 si 0,182 %. Continutul in fosfor mobil variaza intre 12,6 si 66,7 ppm, iar cel in potasiu mobil intre 75,5 si 205,0 ppm. Marea majoritate a solurilor din cadrul centrului viticol Valea Calugareasca prezinta un continut slab la moderat de carbonat de calciu, cuprins intre 2,2 si 9,0 %, insa unele subtipuri de soluri antropice prezinta continuturi mai mari de 25%, fapt ce determina aparitia fenomenului de cloroza fero-calcica in cazul utilizarii unor portaltoi neadecvati.

Hidrografia si hidrologia

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul centrului viticol Valea Calugareasca face parte din bazinul mijlociu al Ialomitei, fiind situat la stanga acestuia, intre raurile Cricovul Sarat si Teleajen, singurele cursuri permanente de apa din zona. Teritoriul este strabatut de la nord la sud de vai de eroziune cu debit nepermanent, dar pe care in anii cu precipitatii abundente se pot produce viituri puternice (Dejeu L., 1984).

Plantatiile viticole sunt amplasate, in marea lor majoritate (75,4%), pe terenuri cu adancimea apei freatice la peste 10 m. In zona colinara apa freatica se afla la adancimi mari, de la care nu influenteaza evolutia solurilor. Pe unele vai de eroziune apare o panza de apa freatica la adancimi cuprinse intre 1,2-5,0 m, ceea ce determina, in unele zone, aparitia unor fenomene de gleizare a solului. In cuprinsul luncilor predomina adancimea de 1-3 m, iar in campia piemontana adancimi mai mari de 10 m.

In privinta gradului de mineralizare al apei freatice, pe 97,8% din suprafata centrului viticol apa freatica prezinta un grad de mineralizare scazut (< 0,5 g/l). Numai pe anumite suprafete, prezente in lunca Cricovului Sarat, apa freatica prezinta un grad de mineralizare mai ridicat (1,1-2,0 g/l).

Vegetatia

Sub aspectul zonalitatii vegetatiei, centrul viticol Valea Calugareasca se afla situat la intrepatrunderea zonei padurilor de stejar (Quercus robur) si a celor de gorun (Quercus petraea) cu pajistile de stepa (Dejeu L., 1984).

Afara de stejar, vegetatia lemnoasa cuprinde si alte specii ca: frasinul (Fraxinus excelsior), plopul (Populus alba), rachita (Salix alba), cornul (Cornus mas), curpenul (Clematis vitalba) etc. Dintre graminee, predomina paiusul (Festuca pratensis), raigrasul (Lolium perene), golomatul (Dactylis glomerata) si ovasciorul (Arrhenatherum elatius). Leguminoasele sunt reprezentate de trifoiul alb (Trifolium repens), ghizdeiul (Lotus corniculatus) si sparceta (Onobrychis viciaefolia). Alte specii, considerate ca buruieni in zona pasunilor, sunt: palamida (Cirsium arvense), jalesul (Salvia nemorosa), patlagina (Plantago media), coada soricelului (Achillea millefolium) etc.

In zona colinara, pe langa buruienile mentionate anterior, se mai intalnesc si alte specii, dintre care putem mentiona, ca fiind mai raspandite, urmatoarele: pirul tarator (Agropirum rupens), pirul gros (Cynodon dactylon), volbura (Convolvulus arvensis), troscotul (Polygonum aviculare), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris), mohorul (Echinochloa crus-galli) si costreiul (Sorghum halepeuse).

In cadrul plantatiilor de protectie, utilizate frecvent in zona pentru combaterea eroziunii solului, s-a folosit indeosebi salcamul (Robinia pseudoacacia), pe langa care se mai intalnesc si alte specii lemnoase, precum: porumbarul (Prunus spinosa), macesul (Rosa canina) etc. De asemenea, in zona se mai intalnesc si multi nuci (Juglans regia), cultivati de-a lungul drumurilor de exploatare sau in grupuri compacte in zonele de platou.

Climatul

Climatul zonei este influentat de pozitionarea geografica a centrului viticol in zona dealurilor joase ale Subcarpatilor de Curbura, la adapostul oferit de dealurile ce se inalta treptat in altitudine si care impreuna cu Muntii Carpati alcatuiesc o bariera orografica impotriva curentilor reci din NE, N si NV.

Dupa Köpen, podgoria Dealul Mare, in care este incadrat si centrul viticol Valea Calugareasca, apartine provinciei climatice temperate, subprovinciei Cfax, cu temperatura lunii celei mai calde (iulie) mai mare de 220C si cu un maxim de precipitatii la inceputul verii. Radiatia globala, considerata ca cel mai important factor genetic al climei, are valori anuale care variaza in jurul valorii de 125 kcal/cm2 suprafata orizontala, cele mai ridicate valori inregistrandu-se in intervalul aprilie-septembrie (Dejeu L., 1984).

Temperatura aerului este caracteristica climatului temperat. Temperaturile medii, evaluate pe intervale de cate 10 ani, prezinta o variabilitate insemnata in comparatie cu „normala” pe 79 de ani. Normala temperaturii medii a aerului a fost de 11,2 0C, cu variatii intre 10,6 0C in perioada 1936-1945 si 1976-1985 si 12,5 0C in perioada 2006-2016.

Variatia anuala a temperaturii medii a aerului arata ca aceasta prezinta o oscilatie de forma curbei lui Gauss, cu un maxim de 24,4 0C in luna iulie si un minim de – 2,9 0C in luna ianuarie. Trecerea temperaturii aerului prin pragul biologic de 100C se produce, in medie, la data de 10 aprilie, iar toamna la data de 25 octombrie.

Luna cea mai friguroasa a anului este, in general, luna ianuarie, temperatura minima absoluta inregistrata fiind de – 26,5 0C, iar luna cea mai calda este luna iulie, cu o temperatura maxima absoluta de 40,0 0C.

In cursul lunilor de vara se inregistreaza, in medie, 35 zile tropicale (t max > 300C). In general, toamnele sunt calde, relativ uscate si lungi, fapt ce permite desfasurarea in bune conditii a procesului de maturare a strugurilor si acumularea substantelor colorante in pielita soiurilor negre.

Lungimea perioadei bioactive a aerului, respectiv a intervalului cu temperaturi medii zilnice ≥ 100C, este, in medie, de 198 zile, prezentand valori extreme foarte diferite, cuprinse intre 179 zile (anul 1971) si 217 zile (anul 1966), amplitudinea fiind de 38 zile.

Insolatia reala prezinta valori medii lunare cuprinse intre 118,5 ore in perioada 1936-1945 si 179,6 ore in perioada 1956-1965. Luna cu cea mai mare durata de stralucire a soarelui este luna iulie, cu valori cuprinse intre 211,6 si 323,5 ore.

Precipitatiile anuale se incadreaza, in general, in limite normale, cu valori cuprinse intre 539 mm (in perioada 1986-1995) si 696 mm (in perioada 2006-2016), iar cele din perioada de vegetatie a vitei-de-vie intre 328 si 411 mm.